Un Tratament Naturist
Vindecare prin miros
AROMATERAPIA - un tratament folosit de mii de ani
Aromaterapia este folosită de mii de ani. Vindecătorii o foloseau prin rășini, balsamuri și uleiuri în scopuri medicale sau religioase datorită multiplelor beneficii pe care aceasta le avea.
Metodă holistică de tratament, aromaterapia utilizează extracte din plante naturale pentru a vindeca afecțiuni în fizic și emoțional dar și psihic fiind una din cele mai vechi forme de tratament cunoscute.
Termentul de Aromaterapie a fost inventat de parfumierul chimist francez, René-Maurice Gattefossé. Acesta a descoperit întâmplător potențialul de vindecare al lavandei în tratarea arsurilor
AROMATERAPIA - terapie prin miros
Aromaterapia - Artă și Știință
Astăzi aromaterapia este considerată o artă dar și o știință de a vindeca holistic trupul prin ungere, miros sau oral.
Aromaterapia vindecă prin miros. Mirosul este cel mai sensibil simț, oamenii asociază mirosurile cu evenimente sau întâmplări din viața lor sau locuri unde au fost, fiind încărcate cu emoții multiple.
Uleiurile naturale sunt surse pure de tratament
Uleiul esențial poate fi difuzat sau inhalat direct în spații cu efecte stimulatoare și creatoare.
Extern, uleiul esențial este ușor absorbit de piele și poate fi aplicat simplu sau în combinații pe un ulei purtător, de cocos.
Uleiul esențial poate fi folosit și intern, prin capsule vegetale sau direct picături în băuturi.
Uleiurile esențiale sunt dintre cele mai pure surse naturale de tratament de pe pământ.
Tratament pe baza protocoalelor terapeutice de vindecare
Folosim protocoale terapeutice de vindecare
Pentru afecțiuni emoționale, psihice și traume sufletești
Rezultate deosebite
Tratamentele sunt foarte apreciate de pacienți
Experiențe deosebite
Pacienții se simt extraordinar după o baie de arome.
Metodă Holistică
Aromaterapia este un tratament care acționează atât fizic cât și subtil
Aura pacienților este îmbunătățită după tratament
Tratăm astfel pacienții cu atacuri de panică, depresii, Parkinson, AVC, hepatite, inflamații articulare și tulburări endocrine la adulți, femei însărcinate și copii după 3 ani.