Am ajuns la doamna dr. Florinela Stoianovici în două momente critice. Prima dată s-a întâmplat într-o perioadă în care mă confruntam cu o insomnie cruntă, pentru care am refuzat orice formă de tratament medicamentos. A doua întânire a avut loc pe fondul unei înfecții acute, căreia antibioticele nu reușeau să îi dea de cap. În ambele instanțe am trecut printr-un diagnostic amănunțit și am primit tratamentul corespunzător. Cred cu putere, chiar și în ziua de astăzi, că în lipsa sprijinului pe care l-am primit de la d-na doctor, procesul de vindecare ar fi durat de trei ori mai mult, iar recuperarea ar fi fost lungă și obositoare. Apelez la dânsa de fiecare dată când simt nevoia și o recomand cu drag oricui!
